Plonjonul în apă de adâncime necunoscută poate duce la o viață în scaun rulant.
Anual, zeci de tineri ajung în scaun rulant în urma accidentelor prin plonjon
la piscină, la mare sau în zone neamenajate din râuri și lacuri.
Persoanele care se accidentează riscă o viață în scaun rulant, după ce se lovesc la cap pe fundul apei.
În general cei care trec prin astfel de accidente sunt băieții adolescenți și bărbații tineri adulți.
Pentru distracție, pentru a experimenta senzații tari sau pentru a-și impresiona prietenii, ei sunt dispuși să încerce plonjări riscante sau spectaculoase.
Din dorința de a se răcori sau a accepta provocarea prietenilor și pentru că nu au informații suficiente despre riscurile la care se expun, tinerii nu se așteaptă ca un astfel de accident să li se întâmple tocmai lor și să le schimbe viața. Dar de multe ori, atunci când plonjează, ei se lovesc cu capul de obstacole pe fundul apei. Șocul loviturii le fracturează coloana și lezează măduva la nivel cervical. Leziunile presupun afectări de mobilitate și sensibilitate de la gât în jos. Cu alte cuvinte, nu îți mai simți corpul și nu te mai poți mișca!„A fost pur și simplu o neșansă ca săritura respectivă să fie… greșită.“
Horațiu, 20 de ani
„A fost pur și simplu o neșansă ca săritura respectivă să fie… greșită.“
Horațiu, 20 de ani
În primele luni, persoanelor afectate le este imposibil să își folosească brațele pentru a ține obiecte, pentru a se hrăni singure sau a face lucruri pe care, în trecut, le considerau banale, precum încheiatul nasturilor sau al șireturilor.
Ulterior, în funcție de gravitatea leziunii și de accesul la servicii de recuperare, funcționarea se poate îmbunătăți. De cele mai multe ori însă, recuperarea nu este totală.
Majoritatea celor care trec prin astfel de accidente au nevoie de scaune rulante sau alte echipamente de mobilitate pentru a se deplasa, deoarece componentele organismului și funcțiile lor sunt afectate de la nivelul leziunii în jos.
Accidentele sunt devastatoare și în plan psihologic, atât pentru persoana care trece brusc la o stare de neputință, cât și pentru familie și apropiați, care nu au destule informații ca să gestioneze situația.
TU poți preveni accidentele prin plonjon vara aceasta!
PROTEJEAZĂ
Vorbește cu prietenii și cunoscuții tăi despre riscurile plonjonului. Spune-le cum pot să se ferească de astfel de accidente.
DĂRUIEȘTE POVEȘTI
Distribuie poveștile celor care au trecut prin astfel de accidente pe canalele tale. Astfel, poți preveni repetarea lor.
EDUCĂ ADEVĂRAȚII EROI
Fie că ești părinte, profesor sau elev, scrie-ne pe comunicare@motivation.ro dacă vrei să povestim mai multe, la școala ta, în cadrul unor lecții dedicate.
O campanie de informare pentru prevenirea leziunilor medulare, derulată de Fundația Motivation România, în parteneriat cu Fundația Special Olympics din România.